Omenirea

Ma simt groaznic.Nu mai pricep nici macar ce pricepeam inainte.Suntem prinsi in lantul slabiciunilor.Oamenii pot fi atat de nepasatori incat ne sfasie pe noi,cei din jur fie ca isi doresc asta sau nu…fie ca noi simtim asta sau nu…

Tot ce era frumos candva acum si-a pierdut farmecul.Pana si stelele care stralucesc pe cer milioane de ani isi pierd stralucirea.Sunt curioasa cate lucruri si-au pierdut stralucirea,farmecul,vitalitatea in acelasi moment…in acelasi moment ca si…

De ce unele lucruri sunt facute pentru a fi permanente ?In ceea ce proveste viata eu ma bucur ca suntem muritori.Daca ar fi sa fie asa sunt convinsa ca lucrurile s-ar amplifica…Dar poate as spera din nou…As putea sa spun calma cand e vorba de o amanare « Stai calm,doar nu murim maine,sau curand.. »..Si totusi,oare chiar as spune asta calma ?

E groaznic atunci cand regreti ce nu ai facut.E mult prea groaznic.Sunt constienta ca am sa regret multe.Acum !Acum sunt constienta,cat pot face ceva.Nu pot spera,nu mai stiu sa sper cum stiam inainte,dar pot face ceva.Nu ar trebui sa imi mai pese.Trebuie sa invat din nou sa zbor.Aripile mi-au ramas pierdute prin gandurile lui din gandurile mele.

Macar stiu sigur ca am invatat sa apreciez fiecare imbratisare,fiecare sarut,fiecare lucru care m-a facut sa zambesc,sa ma simt implinita,fiecare stea ce se vede cu ochiul liber, fiecare noapte nedormita in care scriam la lumina telefonului si ma luptam cu cearceafurile.

Nu stiu daca ma voi putea ierta vreodata pentru ca am gresit si mi se intoarce greseala inapoi,in fiecare seara,in fiecare zi,in fiecare clipa,in fiecare moment de visare….Teribilul sentiment…sentiment de neintelegere.Cand nu esti inteles… Da, sentimentul acela ma cutremura cand dau tot ce pot,cand visez la un nou inceput dar o dau in bara…doar cand o dau in bara o iau de la inceput…o iau de la inceput cu datul in bara…

Ma invart intr-un sens giratoriu de o eternitate sufleteasca si nu am reusit sa ies.Daca as fi intrebata de ce vreau sa ies m-as bloca si as ramane cu privirea in pamant,sau cu privirea catre cer cautand initial ape cer…Daca ar aparea nu as renunta ;daca nu ar aparea mi-ar curge privirea in jos prin lacrimi de sange fiindca simt ca am cautat degeaba,am suferit degeaba…

Oare suntem eterni ?Oare ar trebui sa fim eterni ?Cum ar fi daca am fi eterni ?Am da cu eternitatea de pamant…eu sigur !

Ma roade rau de tot..nu sentimentul ci faptul propriu-zis…Ma roade adevarul si ma roade si mai tare ca sunt constienta de asta.Inainte eram pornita sa gasesc raspunsul la intrebari,pornita sa lupt,sa castig,sa sper … acum ca stiu despre ce e vorba si nu pot face nimic imi taie respiratia.

Inainte nu faceam diferenta dintre vis si realitate,acum nu mai fac diferenta dintre cosmar si realitate.Vorbe grele si fapte regretabile…