Semn?

Mi-e greu sa ies dintre visele care se materializeaza, inchizandu-ma in vraja lor.

Pentru fiecare moment in care un val si-a imprastiat miracolul asupra nisipului pe care calcasem cu o clipa inainte a existat un strop de ploaie ajuns sa se exprime prin mesaje necitite, apeluri nepreluate. Na contat, pentru ca mai mult decat orice, am vrut sa imbratisz nisipul si sa sarut soarele care ma lua in brate. Odata cu rasaritul care era acelasi dar mereu diferit ma umpleam si eu cu lumina care ma purtase cu ochii inchisi pana la stancile de care ma impiedicam mereu. Niciodata n-am cazut.

N-am vrut sa stau sa ii privesc. Vroiam sa fiu ca ei si am ajuns printre cei mai buni. Au fost putini dar insemnati cei cu care nu trebuia sa vorbesc pentru a-i intelege.

Brusc.

Poate ar fi trebuit sa incep cu dezamagirile. Poate ar fi trebuit sa va intreb mai intai de ce toti oameni care iti sunt moal aproape sunt, fizic, la sute de kilometri? Putinul ajutor pe care ti l-ar putea oferi se pierde prin drumul intortocheat cate duce la tine. Din nou, te simti descumpanit…

Da, am s-o iau de la capat. Am sa traiesc pentru fiecare vara care urmeaza, chiar daca imi reproseaza faptul ca ma dspart de ea prin cele mai grele momente…!

uite! iarasi am plecat de acasa ca sa nu ii mai aud pe ai mei cum se cearta.
acum sunt in strada...ar trebui sa ma simt libera(dar nu am nevoie de libertate in acest moment),nu ma simt deloc asa...chiar si cel mai frumos peisaj l-as vedea in stilul unic al lui Henry Miller:
"ma opresc cateva minute ca sa gust toata mizeria peisajului.e o curte dreptunghiulara ca multe altele pe care le zaresti prin gangurile joase ce flancheaza vechile artere ale Parisului(Tg-Muresului). in mijlocul curtii e o gramada de cladiri vechi, care s-au deteriorat in asemenea hal incat au cazut una peste alta si au format un fel de imbratisare intestinala. pamantul e neregulat si dalele aluneca de mazga. un soi de hazna umana, care a fost umpluta cu cenusa si gunoi uscat. soarele apune repede. culorile dispar. se schimba de la mov la culoarea sangelui uscat, de la sidefiu la cafeniu, de la griurile reci si moarte la culoarea gainatului de porumbel. ici si colo, cate un monstru stramb si diform sta in fereastra si clipeste ca o bufnita. se aude caraitul ascutit al copiilor cu fete palide si membre osoase, niste puslamale mititele si rahatice, marcate de forceps.un miros fetid exalta din pereti, mirosul unei saltele in care a intrat mucegaiul. europa medievala, groteasca, monstruaosa: o simfonie in SI bemol."(Henry Miller- "Tropicul Cancerului")

Asta se intampla cand soarele nu se intelege cu ploaia...






dar totusi, ce e mai frumos decat o ploaie cu soare?





P.S. da DNY, mi-am pus si vedetele pe blog:))

Prea putine cuvinte sau...prea multe?

Am febra
febra de cuvinte
ce nu ma mai lasa sa respir.
Prind ceata in mana dreapta
si o strang sa o nimicesc.

Ma cuprinde sentimentul "dianic"
dar chitara mea nu mai canta
melodiile noastre remixate...
a devenit afona!

Un rosu aprins pe fundal negru
ma impinge in prapastie...
Impinge-ma pe campul inocentei
sa pot visa in voie,
sa ma pot detasa de febra abisala.


As vrea sa simt cu ochii
si sa vad cu inima...

lansare de carte

Joi, 17.07.2008, lansarea cartii "Caricaturi afunde" de Valentin Covaciu, in Teatru 74 de la ora 18.00.
Va asteptam

Un pas

In momentul de fata nu ma simt capabila sa gasesc un inceput potrivit pentru ce vreau sa scriu.Am ajuns la concluzia ca gandurile imi depasesc cu mult vorbele.Suna a lipsa de cultura si lipsa cunoasterii vocabularului romanesc.Nu la asta ma refer.Pur si simplu nu mai imi gasesc cuvintele.
Am atatea de spus si totusi prefer sa tac.
Nu stiu cum se face ca de fiecare data cand spun ceva se intelege altceva sau pur si simplu nu se intelege tot ce vreau sa spun,esenta.
Astazi m-am gandit in general la oameni.Am incercat sa fiu atenta la cei din jur.Un lucru ce mi-a sarit azi in ochi a fost gradul de materialism din oameni.
In clipa asta nici nu sunt sigura ca vreau sa dezbat acest subiect.Sa-l dezbat?Nu prea am cum.In primul rand pentru ca pe blog fac un monolog si in al doilea rand pentru ca nu vreau sa ajung la un schimb de argumente care ar putea ajunge la o cearta.
Am invatat de la o prietena buna de-a mea ca e mai bine sa nu judeci persoanele.Modul si timpul in care a spus-o mi-au ramas intiparite in cap si de aceea prefer sa nu sterg ceea ce am scris despre materialism ci sa las asa.
As mai avea multe de spus dar poate nu imi gasesc cuvintele si intru in prea multe detalii.Prefer sa ramana la nivelul gandirii mele...fara sa scriu.
Vreau sa cred ca ziua de astazi si probabil cea de ieri m-a schimbat.Probabil in bine desi mesajul transmis mie a fost transmis intr-o maniera dureroasa!