de obicei nu fac asa ceva, dar articolul acesta al Mihaelei Radulescu este atat de special incat m-a cucerit din prima prin sinceritatea lui,prin corelatiile fara de seaman pe care le face autoarea dar si prin impulsul pe care mi l-a dat, asa ca de ce sa tin asa ceva numai pentru mine si pentru cei care au citit articolul in ELLE?
"THE MOST IMPORTANT THING IS TO DO THINGS, NOT TO HAVE DONE THEM"
Karl Lagerfeld
Ma tot caznesc sa gasesc raspunsul potrivit in fata celor care se mira de energia mea zilnica, de cheful meu aproape extrem de a tot deschide capitole noi, de a incerca sa tot sparg ferestre in ziduri ocrotitoare. nu stiu de ce, dar unele fiinte vad in altele care muncesc mult doar niste nefericiri, niste neimpliniri personale care, zic ei, sunt derizoriu inlocuite cu preocupari diverse. de parca atunci cand esti fericit si ai toata linistea unei iubiri sau a unei familii n-ar mai trebui decat sa admiri ce ti se intampla si sa nu iti mai doresti nimic in plus, nimic care sa tulbure un echilibru atat de meritoriu obtinut. oare indrazneala trebuie sa se sfarseasca o data cu fericirea? oare nefericirea personala e cheia reusitelor sociale si profesionale?! oare, ca sa lasi ceva in urma ta, trebuie sa fii tu insuti plin de urme, de rani si traume care sa-ti fie calauze?... cartile de psihologie ne trimit mereu inapoi in copilarie, unde se pare ca exista cele mai multe raspunsuri pentru ce facem azi si, mai ales, pentru cum operam cu sentimentele noastre. o renumita profesoara americana de actorie aproape m-a convins ca in spatele fiecarui Oscar se ascunde o poveste trista, dureroasa, care i-a marcat copilaria sau adolescenta celebrului actor. Ba chiar dadea exemple, in cartea sa, despre cum a devenit cautarea in propriul trecut o tehnica actoriceasca imbatabila, ca o sonda care scoate din adancul unei fiinte exact bogatia naturala care-l va ajuta sa se transforme in Omul Reusit de azi. ne ambitionam din saracia in care am trait candva, ne inspiram din reusitele unora care ne-au luat-o inainte, ne mobilizam din fel si fel de motive personale si cred ca, uneori, vrem pur si simplu sa ne marcam evolutia cu niste victorii ce ni se par importante, pentru noi. aud mereu expresia "am reusit din propriile puteri". nimeni nu pune la indoiala reusita, dar se gasesc destui care sa comenteze "puterile" pe care le-ai avut la indemana. a reusi sa faci ceva in viata este, probabil, cea mai elastica poveste a lumii in care traim si, odata cu evolutia ei, se schimba si parametrii reusitei. pe aceasta trambulina existentiala sarim toti , dar fiecare are un nivel al propriului salt. reusita inseamna fie un copil sau mai multi, o familia intreaga, o casa, o meserie stabila, o functie , o carte scrisa, o pasiune dusa la performanta, un premiu, notorietate, un disc, un film, un boutique, o colectie, un dulap ticsit, calatorii, invatarea unei limbi straine sau a unui instrument, aur, masini, tablouri, prieteni, operatie reusita, studii, firma, oameni salvati...sunt alaturari ciudate, dar fiecare defineste zambetul unui om care a reusit ceva in viata dupa propria abilitate de a folosi "trambulina" aceea.mai ramane doar de explicat ce anume te face sa crezi ca aceea e o reusita, inainte de a fi o scuza, o harnicie inertiala...dupa o anume reusita unora parca li se opresc motoarele si asteapta...sa moara traind pana la expirarea termenului doar din inertia acelei reusite. altora, reusita cea mai mica le e semn ca pot mai mult si ca mai e mereu loc... in sus, pentru salturi mult mai indraznete, chiar mai periculoase. reusita, intr-o lume limpede, ar trebui sa nu fie doar incrancenare si renuntare, ci si joaca, bucurie, consecventa. si ar mai trebui sa fie cautare. in noi se afla in mod cert niste posibilitati uriase , care se arata doar daca sunt extrase , ca bogatiile naturale. cu un oarecare noroc, parintii atenti vad in copiii lor sclipirile reusitelor de mai tarziu si ii calauzesc inspirat.dar, tot de atatea ori, aproape fara vina, parintilor li se pare ca vad in copii doar urmele neimplinirilor lor si-i duc pe drumuri incurcate, care se infunda pentru ca nu erau cele potrivite pentru ei. a ajunge la maturitate inseamna, cred, si a ajunge la tine, la ceea ce ai putea sa faci si sa devii "prin fortele proprii". scriu mereu cu bucuria ca de partea cealalta e cineva care n-o face pe desteptul si cu speranta ca nici nu se intreaba de unde si pana unde ii dau eu sfaturi. inspiratia poate veni din orice, de la oricine, asa m-a invatat viata, si ar fi frumos sa aflu ca acum, in linistea unui moment de singurate, cineva incepe sa caute si mai adanc in el...
reusita n-ar trebui sa fie doar un punct, ci un zigzag, ca la electrocardiograma- acolo e schema cea mai simplificata a vietii noastre, e esenta noastra de luptatori. la fiecare a doua bataie de inima, ar trebui sa fim in partea de sus a implinirilor noastre. si sa incetam sa le privim pe cele care tocmai s-au petrecut caci e asa de incitant sa tot descoperim, in loc sa tot aplicam... unele emotii puternice nu pot fi pastrate intacte decat intorcandu-le spatele, ca in fata unui peisaj ametitor de frumos. nu-l poti aprecia decat cautand altul, parasindu-l cu bucuria ca ai primit un dar, nu ca te-ai fi desprins dintr-un loc...urmatoarea ta reusita e sigur mai captivanta decat cele pe care le-ai tezaurizat deja.
