sunt de 5 zile la Giovanni si normal ca s-au intamplat tot felul de lucruri.am inceput sa cunosc tot felul de oameni: isterici, calmi calzi, ingamfati, neutri, oameni care doresc ketchup-ul incalzit, oameni care la 11 p.m. beau cafea ca sa se trezeasca din mahmureala (cica), oameni care stau 6 ore in fata la 2 halbe de bere si oameni care nu beau vin alb pentru ca are gust de butoi. uite un gust pe care nu l-am experimentat! bine, nu ajungeam sa ii cunosc pe oamenii astia(nici pe mine nu am reusit sa am cunosc in 16 ani si pe aia sa ii cunosc asa intr-o zi), dar acum vorbeam despre ce vor sa afiseze oamenii care vin la pizzerie.
mi-am inceput "cariera" schimband doua becuri. primul loc de munca. primul client...imi tremura mainile, chiar si picioarele. ma indrept inspre masa cu berile in mana. pun berea pe masa. ma chinui sa imi dezleg mana de mijloc, nu stiu daca nu cumva a fost lipita.o desfac. socuri de emotie imi trec prin ea. acum ma chinui sa desfac dopul. hai, desfa-te, te rog! nici chiar un dop nu sunt in stare sa desfac? yes, s-a desfacut! inca un dop...groaza mea. de la al treilea dop a mers usor.
prin a 4-a zi am dat-o cat de cat in bara(credeam eu pe atunci).a venit cineva si a trebuit sa stau jumate de ora fara sa fac nimic. este aici o batrana cu o gura, care te face sa te intrebi daca a facut bine Dumnezeu sa dea gura la toata lumea.(deja aberez, imi cer scuze fata de cei care chiar citesc asta) nu e problema ca are gura, ci ca scoate numai prostii pe ea. imi zice ca si asa lucrez numai patru ore si trei sferturi de ora fac (citez) matematici. intr-adevar, intre ora 16 si 23 sau 24 sunt exact patru ore, si eu (filoloaga cu par care merge spre blond), calculez mai bine.
cum pot sa bea oamenii astia atata Ciuc? mie asa de rau mi se pare, dar mai bine nu ma bag ca la ce guturi am eu la bere...
sunt momente in care nu mai simti presiunea atmosferei, dar simti presiunea gandurilor. acum mi-as dori sa imi vad toate gandurile intregi, nu numai asa pe bucatele, pentru ca sunt prea multe pe care nu le inteleg, dar candva o sa fiu atat de singura incat nimeni si nimic nu o sa ma mai poata opri din a le auzi. nici macar eu. poate de aceea visele mele sunt asa tulburatoare, asa ireale, pentru ca si daca ajung sa imi ascult gandurile, nu ascult partea care trebuie si atunci se elibereaza in timp ce dorm.am ajuns la concluzia ca mi-e frica sa ma cunosc. si cu asta iarasi am ajuns la ceva ce imi doresc, dar de care mi-e frica. asa e si partea din viata mea cu Egiptul: ador tot ce se scrie despre el, ador pozele pe care le vad, hieroglifele , evolutia scrierii lor, tot. o perioada am vrut sa devin egiptolog, dar mi-e frica de scorpioni.(acum te gandesti- ce prostie!)nici macar in reclame, in filme, in poze nu pot sa ma uit la ei.
oare o sa ajung o singuratica la fel ca batranul asta care vine in fiecare zi la pizzerie, care nu se spala si nu isi schimba hainele niciodata?(un lucru e cert- nu o sa am o barba asa lunga ca a lui) sau poate o sa ajung in sanatoriu la fel ca cei din "Zbor deasupra unui cuib de cuci"(Ken Kesey)
a trecut o zi de cand am scris ultimul rand. nu mai am indoieli. o sa ajung la spitalul de nebuni si nu din cauza fricii sau asa ceva. o sa ajung acolo din cauza voastra! gata! imi dau demisia!(asta e ziua in care mi s-a epuizat umanismul).
(peste 5 minute) Mi-am dat demisia, dar inca nu ma duc la casa de nebuni... deocamdata ma duc la festivalul de chitara clasica si zbor in vis legata doar cu o ata de realitate...adio giovanni!