O zi banala,dar splendida la randul ei.Vantul se joaca cu firele-mi rebele de par.Imi fura gandul si il poarta intr-o adiere continua.Se poate spune ca sunt visatoare dar prefer sa nu recunosc.Cerul e prea frumos astazi !

Totul se rezuma la vremea de afara.Dupa zile indelungate pline de ploi si de furtuni soarele a reaparut.Isi lasa o raza peste obrazul meu si il mangaie cu tandrete.

Am fost atat de adancita in ganduri incat am uitat sa admir ceea ce ma inconjoara.Am uitat de soare,de adierea jucausa a vantului,de vrabiuta care poposea in fiecare zi la fereastra mea.

Am dat atentie numai unor lucruri care ma afecteaza.Am uitat de tot.

Un val de ramuscari ma cuprinde.Risc sa ma gandesc din nou la ele.O ceata imi blocheaza privirea dar nu ii acord importanta.Nici nu o observ.

Amintirea unei imbratisari imi da fiori in intregul corp.

Dintr-o data simtii o mangaiere pe mana.Ceata dispare brusc.Privirea ramane atintita catre un ghemotoc mic de blana.O pisicuta gri-cenusie se tot joaca cu mana ta.Dintr-o data observ ca parcul e gol.Doar eu,stand in iarba,cu pisica.Incerc sa o ignor dar cerea prea mult atentie ca sa reusesc sa fac ce mi-am propus.O iau in brate si incep sa ma joc cu ea.

Puful ei imi gadilea bratele.Un fior imi strabatuse tot corpul.Un fior diferit de cele anterioare.Avea un strop de caldura in el.Continui sa ma joc cu pisica cand dintr-o data aud o chemare « -Pisiiiii… »Un copil de vreo 3 anisori striga disperat dupa pisica lui.Parintii incercau sa il calmeze promitandu-i alta pisica,dar baietelul nu se mai opri din plans.

Vreau sa ma ridic dar iarba nu ma lasa.Pun pisica deoparte,ma ridic hotarata sa ii duc pisica.O iau si ma indrept catre copil.Vocea din mintea mea nu ma lasa.Prefacandu-ma ca nu o aud merg si ii pun copilasului pisica in brate.Lacrimile i se opresc.Copilul incepe sa se joace cu pisica si sa fuga prin parc.Nu multumeste.Parintii lui imi multumesc de nenumarate ori dar nu era necesar.Un zambet timid imi contureaza buzele.

Ies din parc fara o directie anume…

Imi continui drumul.Pasesc incet…spre infinit.

deja de mai bine de o saptamana jumate vin in cetate intre 3:30 si 4. iarba s-a obisnuit cu mine, albinele care roiesc in jurul meu, totul s-a obisnuit cu mine. poate eu m-am obisnuit cu tot. dar ce tot spun aici?! daca m-as fi obisnuit nu mi-ar mai fi placut. mi-e frica de obisnuinta(pentru ca mai tarziu se instaureaza monotonia). chiar si batrana care coboara scarile astea, care acum trec printr-un proces de putrefactie, s-a obisnuit cu mine si eu cu ea. porneste din capul scarilor la 15:55 si ajunge jos la 15:57. fiecare pas ciolanos al ei imi trece prin sira spinarii si ma face sa am satur de ea. ma obisnuiesc...nu te mai uita la mine ,portarule, ca nu iti mananc iarba. ti-o las tie...v-o las voua pe toata.

20 iunie 2007

(0:22)e noapte. foarte noapte! merg singura pe strada, iar simturile mi se ascut usturator de repede. ajung in gang. de acolo nu mai e buna lumina, ceata intunecara...frica mea rade de mine. picura din tavan si simt cum prin fiecare strop se scurg secundele, clipele, sentimentele; se scurge viata...Am ajuns acasa. Traiesc!



21 iunie 2007

(17:57)Grecia!
drumul a fost...crancen. bine, poate nu a fost chiar atat de rau. nu e asa groaznic sa simti cum schimbarile de presiune iti intra in ambele urechi, iti merg pe gat in jos, apoi pe gat in sus si se opresc undeva la mijloc ca si cum nu ar fi existat.
am intrat in mare ca un copil mic, care se intoarce acasa dupa multa vreme. era calda, primitoare, iar simfonia ce o facea impreuna cu nisipul si soarele era pur si simplu naucitoare.
acum mi-e rau si ma pun in pat. poate un Henry Miller inainte merge...poate.


22 iunie

tocmai am observat ca in ultimele doua zile am scris ca suntem in 2007. ce interesant: alaltaieri era 20 iunie 2007, ieri 21 iunie 2007 si astazi hop...am sarit un an. gata, nu mai scriu nici anul nici ora, si asa ma plictiseste sa stiu in ce zi suntem sau ce ora este.
marea e mai calda azi, dar parca nu ma mai cheama asa de tare, poate pentru ca a avut cineva grija sa imi strice cheful de dimineata. trebuia sa mergem in Skiathos si ne-am trezit la 4:30, la 4:30 a.m.! culmea, cea care ne-a facut rezervare ne-a trimis altundeva si autocarul a plecat fara noi. mergem maine...


23 iunie

Skiathos!
si de data asta chiar am plecat. tot asa, cu autocarul de dimineata de la 5:30(si cu trezit la 4:30, dar nu mai conteaza). am incercat sa dorm pe autocar, dar nu am putut. nu ii mai tacea gura la ghid. atipesc..." iar maslinii rodesc o singura data pe an si ii recunoasteti dupa frunzele verzi-argintii". atipesc..."statul grec incurajeaza culturile de bumbac si tutun in defavoarea culturilor de maslini". hai mai lasa-ma cu maslinele tale ca mi-e somn.avea o voce obosita si cantatoare asa ca nu a fost greu sa atipesc din nou. ultima oara m-am trezit in dreptul Muntilor Olimp, mai exact in dreptul izvorului lui Daphne.
am ajuns intr-un port, ceva cu A, nu mai stiu exact, imi era prea somn ca sa fiu atenta.ne urcam pe un vapor de croaziera , Elisabeth III, pe care scria si Tarzan. nu stiu de unde asemanarea dintre cei doi, dubla personalitate probabil.
nu am mai vazut asa culoare la apa niciodata!o cerneala prea putin atinsa de soare care iti crea senzatia ca infernul si paradisul s-au contopit sub tine, in apa. o ora intreaga nu m-am saturat sa ma tot uit in larg. la urma urmei ce aveam mai bun de facut?am trecut pe langa unul dintre putinele locuri de unde se extrage marmura roz. cica si mormantul lui Napoleon(sau unul dintre mormanturi) este facut din marmura roz, oricum nu e ceva care sa isi permita oricine.
dupa ce ne-am balansat in jur de o ora pe valuri, a aparut si sotia capitanului. prima impresie: "asta e nebuna?!" (bine, hai sa lasam criticul din mine sa mai doarma)era exagerat de energica femeia asta.inteleg ca e nevoie de energie ca sa inveti o masa de oameni niste dansuri grecesti, dar chiar asa?( dormi ma!)discursurile ei erau ceva in genu: "if you dance, you get Metaxa". da, avea o sticla de Metaxa de 3 litri cu robinet la ea, cu care i-a hranit pe toti cei care s-au chinuit sa isi rupa picioarele pe acolo. partea interesanta era ca pescarusii erau atrasi de muzica si dupa ce primul pescarus s-a apropiat timid, s-a adunat un alai intreg de pescarusi care ne-au urmarit pana in insula.
am ajuns in Skiathos, una dintre insulele pe care nu e chiar asa de cald (cica).nimic impresionant in afara de caracatita din farfurie si marea de un turcoaz inspaimantat.
la intoarcere tot cu Elisabeth III, dar unul mai mare(cred ca primul vas a fost totusi Elisabeth II).drumul mi s-a parut mai lung la intoarcere si atunci cand ma plictisesc incep sa ma gandesc la mine, la faptul ca de 2 ani am inceput sa scriu un roman; prima varianta am scapat de ea, iar a 2-a nu ma multumeste. inca nu sunt pregatita sa scriu un roman. unii zic ca e nevoie sa ai o varsta ca sa scrii un roman, dar de fapt ai nevoie de experienta, ca asa pot sa scriu si eu " povestea firului de iarba" in 100 de pagini , care se ia pe burta semi-plina inainte de culcare, cu efect sigur chiar si pentru insomniaci.daca te uiti mai bine scrie "somnifer" pe coperta povestii. deocamdata simt ca am nevoie sa imi clarific unele lucruri, sa fiu sincera cu mine pentru ca atunci cand o sa fiu pe deplin sincera cu mine, o sa fiu sincera si cu ceilalti. acum am nevoie sa ma descopar, sau sa ma redescopar(depinde de credintele religioase). momentan scriu texte fara valoare, scriu pentru a ma antrena, pentru a-mi forma un stil si pentru a-mi putea privi evolutia.(cu siguranta mai sunt si alte motive, dar acum nu imi vin in minte).
(revenind pe vas)of, iarasi astia cu dansurile ma trezesc din visare si de data asta nu mai pot sa stau jos si sa ii privesc. barmanul apare din neant, ma ia de mana si ma trage fix in mijlocul celor care dansau. asa de strans ma tine de mana ca nu pot sa o misc deloc. bun, am dansat, m-am distrat si nu in ultimul rand mi-am ars talpile, am calcat un sfert din oamenii de pe vapor pe picioare si am ajuns la mal.cica atunci cand dansam am fost acompaniati de 2 delfini, dar eu nu i-am vazut.


24 iunie

o zi nu foarte speciala: am stat in Paralia Cartherini toata ziua. seara, adica noaptea ma fost la discoteca, care m-a surprins intr-un mod placut(prima discoteca, care ma surprinde intr-un mod placut!)fiindca era muzica latino: salsa cha-cha, din astea si am dansat cu diriga.


25 iunie
sase ore pana la Atena si nu am dormit deloc, deloc! de data asta nu un ghid cu gura mare a fost de vina, ci eu. stateam normal pe scaun si imi cadea capul.daca imi gaseam sprijin la cap, atipeam si tresaream electric.
am ajuns sus pe Akropola.sincer am fost dezamagita pentru ca era in reconsturctie si mai mult vedeai schelele decat ceea ce trebuia sa vezi.oricum, nu am zis ca nu mi-a placut, dar ma asteptam la mai mult. ce e drept, in muzeu m-am simtit foarte bine intre coloanele inalte, tavanul la fel de inalt si nu as sti sa descriu ce am simtit, nici eu nu imi pot explica.

Clipe

Sunt unele clipe in care nu pot descrie ce simt, in nici un fel.Nu sunt nici macar sigura ca simt ceva.Stau si ma uit in gol.Ma gandesc profound la ceva.La ce?Nu stiu dar,ma gandesc.Am la ce sa ma gandesc,mereu am,dar acum nu o fac.Prefer sa stau,sa ma uit in gol si sa meditez.

Sunt prinsa in transa.Pentru cateva minute imi continui momentul de meditare.

Imi revin.Un miros puternic imi inunda narile.Incerc sa imi dau seama despre ce e vorba dar nu reusesc.Ma ridic in picioare si incep sa caut prin casa.E vorba de un parfum.Nu al meu si nu din aceasta casa.E de barbat.Gandurile care le cautam inainte…le-am gasit !

Sunt singura acasa,nu imi explic de unde vine parfumul.Prefer sa las dilema parfumului la o parte.A fost,sau cel putin vreau sa cred ca a fost un simplu pretext pentru a ma gandi la anumite lucruri.

Sunt anumite situatii in care sunt rupta de lume;rupta de realitate.Si uneori…asa e mai bine.

Keep in touch with reality but only if you want to.

Semn?

Mi-e greu sa ies dintre visele care se materializeaza, inchizandu-ma in vraja lor.

Pentru fiecare moment in care un val si-a imprastiat miracolul asupra nisipului pe care calcasem cu o clipa inainte a existat un strop de ploaie ajuns sa se exprime prin mesaje necitite, apeluri nepreluate. Na contat, pentru ca mai mult decat orice, am vrut sa imbratisz nisipul si sa sarut soarele care ma lua in brate. Odata cu rasaritul care era acelasi dar mereu diferit ma umpleam si eu cu lumina care ma purtase cu ochii inchisi pana la stancile de care ma impiedicam mereu. Niciodata n-am cazut.

N-am vrut sa stau sa ii privesc. Vroiam sa fiu ca ei si am ajuns printre cei mai buni. Au fost putini dar insemnati cei cu care nu trebuia sa vorbesc pentru a-i intelege.

Brusc.

Poate ar fi trebuit sa incep cu dezamagirile. Poate ar fi trebuit sa va intreb mai intai de ce toti oameni care iti sunt moal aproape sunt, fizic, la sute de kilometri? Putinul ajutor pe care ti l-ar putea oferi se pierde prin drumul intortocheat cate duce la tine. Din nou, te simti descumpanit…

Da, am s-o iau de la capat. Am sa traiesc pentru fiecare vara care urmeaza, chiar daca imi reproseaza faptul ca ma dspart de ea prin cele mai grele momente…!

uite! iarasi am plecat de acasa ca sa nu ii mai aud pe ai mei cum se cearta.
acum sunt in strada...ar trebui sa ma simt libera(dar nu am nevoie de libertate in acest moment),nu ma simt deloc asa...chiar si cel mai frumos peisaj l-as vedea in stilul unic al lui Henry Miller:
"ma opresc cateva minute ca sa gust toata mizeria peisajului.e o curte dreptunghiulara ca multe altele pe care le zaresti prin gangurile joase ce flancheaza vechile artere ale Parisului(Tg-Muresului). in mijlocul curtii e o gramada de cladiri vechi, care s-au deteriorat in asemenea hal incat au cazut una peste alta si au format un fel de imbratisare intestinala. pamantul e neregulat si dalele aluneca de mazga. un soi de hazna umana, care a fost umpluta cu cenusa si gunoi uscat. soarele apune repede. culorile dispar. se schimba de la mov la culoarea sangelui uscat, de la sidefiu la cafeniu, de la griurile reci si moarte la culoarea gainatului de porumbel. ici si colo, cate un monstru stramb si diform sta in fereastra si clipeste ca o bufnita. se aude caraitul ascutit al copiilor cu fete palide si membre osoase, niste puslamale mititele si rahatice, marcate de forceps.un miros fetid exalta din pereti, mirosul unei saltele in care a intrat mucegaiul. europa medievala, groteasca, monstruaosa: o simfonie in SI bemol."(Henry Miller- "Tropicul Cancerului")

Asta se intampla cand soarele nu se intelege cu ploaia...






dar totusi, ce e mai frumos decat o ploaie cu soare?





P.S. da DNY, mi-am pus si vedetele pe blog:))

Prea putine cuvinte sau...prea multe?

Am febra
febra de cuvinte
ce nu ma mai lasa sa respir.
Prind ceata in mana dreapta
si o strang sa o nimicesc.

Ma cuprinde sentimentul "dianic"
dar chitara mea nu mai canta
melodiile noastre remixate...
a devenit afona!

Un rosu aprins pe fundal negru
ma impinge in prapastie...
Impinge-ma pe campul inocentei
sa pot visa in voie,
sa ma pot detasa de febra abisala.


As vrea sa simt cu ochii
si sa vad cu inima...

lansare de carte

Joi, 17.07.2008, lansarea cartii "Caricaturi afunde" de Valentin Covaciu, in Teatru 74 de la ora 18.00.
Va asteptam

Un pas

In momentul de fata nu ma simt capabila sa gasesc un inceput potrivit pentru ce vreau sa scriu.Am ajuns la concluzia ca gandurile imi depasesc cu mult vorbele.Suna a lipsa de cultura si lipsa cunoasterii vocabularului romanesc.Nu la asta ma refer.Pur si simplu nu mai imi gasesc cuvintele.
Am atatea de spus si totusi prefer sa tac.
Nu stiu cum se face ca de fiecare data cand spun ceva se intelege altceva sau pur si simplu nu se intelege tot ce vreau sa spun,esenta.
Astazi m-am gandit in general la oameni.Am incercat sa fiu atenta la cei din jur.Un lucru ce mi-a sarit azi in ochi a fost gradul de materialism din oameni.
In clipa asta nici nu sunt sigura ca vreau sa dezbat acest subiect.Sa-l dezbat?Nu prea am cum.In primul rand pentru ca pe blog fac un monolog si in al doilea rand pentru ca nu vreau sa ajung la un schimb de argumente care ar putea ajunge la o cearta.
Am invatat de la o prietena buna de-a mea ca e mai bine sa nu judeci persoanele.Modul si timpul in care a spus-o mi-au ramas intiparite in cap si de aceea prefer sa nu sterg ceea ce am scris despre materialism ci sa las asa.
As mai avea multe de spus dar poate nu imi gasesc cuvintele si intru in prea multe detalii.Prefer sa ramana la nivelul gandirii mele...fara sa scriu.
Vreau sa cred ca ziua de astazi si probabil cea de ieri m-a schimbat.Probabil in bine desi mesajul transmis mie a fost transmis intr-o maniera dureroasa!