

cetatea asta a fost inca de la inceput cetatea noastra,fortareata unde puteam sa invatam sa ne iubim pur, fara sa fim patati de societate. atunci nu am crezut ca am invatat ceva, am crezut ca a fost doar o experienta frumoasa a carei roade le-am pus pe stand-by zicandu-mi "sigur am invatat ceva din asta, doar ca inca nu mi-am dat seama, cel putin nu constient" si am avut dreptare.
stii ce m-a facut sa-mi dau seama de asta? dupa ce ne-am uitat unul pe altul si povestea s-a terminat , nu am mai simtit cetatea ca fiind un loc al meu, nu am mai scris in ea, si ea era locul unde amandoi faceam ce ne placea mai mult- tu lucrai pentru ca aveai nevoie sa te simti folositor si cred ca pana la urma chiar iti placea si eu citeam, scriam si visam... dar azi mirosul de atunci a revenit. m-a facut sa ma gandesc la tine de cum am intrat in ea. mi-am amintit tot. mi-am amintit ca odata am invatat impreuna cu tine sa iubesc si cred ca la amandoi ne-a folosit pentru ca am adus in cetate si alte persoane si le-am invatat ce am invatat impreuna.
si da, iubirea se invata! (sau poate se re-invata)
de obicei nu fac asa ceva, dar articolul acesta al Mihaelei Radulescu este atat de special incat m-a cucerit din prima prin sinceritatea lui,prin corelatiile fara de seaman pe care le face autoarea dar si prin impulsul pe care mi l-a dat, asa ca de ce sa tin asa ceva numai pentru mine si pentru cei care au citit articolul in ELLE?
"THE MOST IMPORTANT THING IS TO DO THINGS, NOT TO HAVE DONE THEM"
Karl Lagerfeld
Ma tot caznesc sa gasesc raspunsul potrivit in fata celor care se mira de energia mea zilnica, de cheful meu aproape extrem de a tot deschide capitole noi, de a incerca sa tot sparg ferestre in ziduri ocrotitoare. nu stiu de ce, dar unele fiinte vad in altele care muncesc mult doar niste nefericiri, niste neimpliniri personale care, zic ei, sunt derizoriu inlocuite cu preocupari diverse. de parca atunci cand esti fericit si ai toata linistea unei iubiri sau a unei familii n-ar mai trebui decat sa admiri ce ti se intampla si sa nu iti mai doresti nimic in plus, nimic care sa tulbure un echilibru atat de meritoriu obtinut. oare indrazneala trebuie sa se sfarseasca o data cu fericirea? oare nefericirea personala e cheia reusitelor sociale si profesionale?! oare, ca sa lasi ceva in urma ta, trebuie sa fii tu insuti plin de urme, de rani si traume care sa-ti fie calauze?... cartile de psihologie ne trimit mereu inapoi in copilarie, unde se pare ca exista cele mai multe raspunsuri pentru ce facem azi si, mai ales, pentru cum operam cu sentimentele noastre. o renumita profesoara americana de actorie aproape m-a convins ca in spatele fiecarui Oscar se ascunde o poveste trista, dureroasa, care i-a marcat copilaria sau adolescenta celebrului actor. Ba chiar dadea exemple, in cartea sa, despre cum a devenit cautarea in propriul trecut o tehnica actoriceasca imbatabila, ca o sonda care scoate din adancul unei fiinte exact bogatia naturala care-l va ajuta sa se transforme in Omul Reusit de azi. ne ambitionam din saracia in care am trait candva, ne inspiram din reusitele unora care ne-au luat-o inainte, ne mobilizam din fel si fel de motive personale si cred ca, uneori, vrem pur si simplu sa ne marcam evolutia cu niste victorii ce ni se par importante, pentru noi. aud mereu expresia "am reusit din propriile puteri". nimeni nu pune la indoiala reusita, dar se gasesc destui care sa comenteze "puterile" pe care le-ai avut la indemana. a reusi sa faci ceva in viata este, probabil, cea mai elastica poveste a lumii in care traim si, odata cu evolutia ei, se schimba si parametrii reusitei. pe aceasta trambulina existentiala sarim toti , dar fiecare are un nivel al propriului salt. reusita inseamna fie un copil sau mai multi, o familia intreaga, o casa, o meserie stabila, o functie , o carte scrisa, o pasiune dusa la performanta, un premiu, notorietate, un disc, un film, un boutique, o colectie, un dulap ticsit, calatorii, invatarea unei limbi straine sau a unui instrument, aur, masini, tablouri, prieteni, operatie reusita, studii, firma, oameni salvati...sunt alaturari ciudate, dar fiecare defineste zambetul unui om care a reusit ceva in viata dupa propria abilitate de a folosi "trambulina" aceea.mai ramane doar de explicat ce anume te face sa crezi ca aceea e o reusita, inainte de a fi o scuza, o harnicie inertiala...dupa o anume reusita unora parca li se opresc motoarele si asteapta...sa moara traind pana la expirarea termenului doar din inertia acelei reusite. altora, reusita cea mai mica le e semn ca pot mai mult si ca mai e mereu loc... in sus, pentru salturi mult mai indraznete, chiar mai periculoase. reusita, intr-o lume limpede, ar trebui sa nu fie doar incrancenare si renuntare, ci si joaca, bucurie, consecventa. si ar mai trebui sa fie cautare. in noi se afla in mod cert niste posibilitati uriase , care se arata doar daca sunt extrase , ca bogatiile naturale. cu un oarecare noroc, parintii atenti vad in copiii lor sclipirile reusitelor de mai tarziu si ii calauzesc inspirat.dar, tot de atatea ori, aproape fara vina, parintilor li se pare ca vad in copii doar urmele neimplinirilor lor si-i duc pe drumuri incurcate, care se infunda pentru ca nu erau cele potrivite pentru ei. a ajunge la maturitate inseamna, cred, si a ajunge la tine, la ceea ce ai putea sa faci si sa devii "prin fortele proprii". scriu mereu cu bucuria ca de partea cealalta e cineva care n-o face pe desteptul si cu speranta ca nici nu se intreaba de unde si pana unde ii dau eu sfaturi. inspiratia poate veni din orice, de la oricine, asa m-a invatat viata, si ar fi frumos sa aflu ca acum, in linistea unui moment de singurate, cineva incepe sa caute si mai adanc in el...
reusita n-ar trebui sa fie doar un punct, ci un zigzag, ca la electrocardiograma- acolo e schema cea mai simplificata a vietii noastre, e esenta noastra de luptatori. la fiecare a doua bataie de inima, ar trebui sa fim in partea de sus a implinirilor noastre. si sa incetam sa le privim pe cele care tocmai s-au petrecut caci e asa de incitant sa tot descoperim, in loc sa tot aplicam... unele emotii puternice nu pot fi pastrate intacte decat intorcandu-le spatele, ca in fata unui peisaj ametitor de frumos. nu-l poti aprecia decat cautand altul, parasindu-l cu bucuria ca ai primit un dar, nu ca te-ai fi desprins dintr-un loc...urmatoarea ta reusita e sigur mai captivanta decat cele pe care le-ai tezaurizat deja.
libertatea inseamna multe lucruri dar in acest moment, pentru mine libertatea inseamna sa nu depinda nimeni de mine.niciodata nu m-am gandit ca daca cineva depinde de tine iti ingradeste libertatea. pf, nici macar nu e o prolema faptul ca am o responsabilitate fata de ea, problema e ca e o copila si nu am rabdare cu ea si mai e si aroganta si banuiesc ca vrea ceea ce vreau si eu, adica libertate, dar totusi ceva din mine imi zice: daca tu atunci cand ai fost al ea nu ai fost intrebata nici macar o data ce iti doresti sa faci, atunci tu de ce sa o intrebi, si totusi am intrebat-o si am facut ce a vrut ea dar draguta a avut o limba de copil rebel si cand am zis ca merem acasa ca toata lumea merge sa se pregateasca, ea a inceput sa comenteze: "acasa, iarasi acasa?" da, copila naturii mergi acasa ca nu te duci in club cu un strat de jeg si sudoare pe tine si poate ar trebui sa faci un dus si sa te trezesti sa vezi ca nu esti in situatia in care poti comenta.
numai peste cateva zile mi-am dat seama de ce aveam asa nevoie de libertate. ma chinuiam defapt sa ma adaptez intr-o lume de copii, cand eu traiesc intr-o lume putin mai matura, dar era greu pentru ca si unele colege mi s-au transformat in copile. totul era de parca eram fortata sa ma intorc in timp intr-o perioada pe care am depasit-o, si chiar daca nu a fost cea mai placuta, am acceptat-o ca o perioada care a ajutat la evolutia mea, la ceea ce sunt acum si ce voi fi in continuare, dar in niciun caz nu ma intorc acolo!
nu iti pot explica de ce te iubesc. daca ar fi sa iti explic ar insemna ca te iubesc mai mult cu mintea, cu constientul, si constientul poate fi ceva meschin, ceva ce inventeaza.eu vreau sa cred ca te iubesc cu ceva ce nu poate fi manipulat.
se zice ca iubirea se naste din subconstient, care e de noua ori mai mare decat constientul, asa ca ma linistesc la gandul ca daca tot nu te iubesc cu ceva incontrolabil, te iubesc dintr-un loc mare unde incap multe clipe fericite.
m-ati facut sa intru in biserica voastra
ca sa o daramati pe mine
am zacut in bucati printre ruine
pana cand voi, animale salbatice bautoare de suflete
ati venit, mi-ati sfasiat carnea,
mi-ati rupt degetele ca sa aflati cu ce scriu
mi-ati spart buzele ca sa aflati cu ce sarut cuvintele
mi-ati smuls limba ca sa aflati cu ce vorbesc
mi-ati devorat creierul ca sa aflati cu ce gandesc
si la sfarsit,
cand ati vazut cum zac in neant,
vi s-a facut mila.
mi-ati lasat sufletul plin de sange printre ruine.
mare greseala.
nu stiati voi ca din ruine se nasc ingeri?
oare chiar nu stiati ca ma voi intoarce
si daca trebuie o sa ma transform in zmeu
o sa va fur merele de aur
ca sa trimiteti un Praslea dupa mine,
si tin sa va asigur
ca Praslea va fi lovit cu propriul buzdugan
si atunci ma voi uita eu la sufletul lui,
mi se va face mila
dar nu il voi fura...
nu cum ati facut voi.
dar la ce va asteptati mai mult?
sunt doar un copil al poeziei,
doar un copil,
parca tot mai copil...
(intuneric)
"o piatra poate induiosa alta piatra!
ceea ce nu pot explica, explica iubire:
timpul, ce-l avem, ingrozitor de putin
sa-l petrec cu gandurile, si singura
sa nu cunosc iubirea si sa nu daruiesc iubire?
trebuie cineva sa se framante? nu va pieri?
tu spui:stapaneste alt spirit...
nu-mi mai explica nimic. vad salamandra
trecand prin fiecare foc.
n-o goneste nicio groaza, si nimica n-o doare"
Ingeborg Bachmann- Explica-mi, iubire!
Ce frumos e un zambet!Splendoarea lui lumineaza un chip.Lasand la o parte misterele mintii,sau persoana care te-a enervat cu putin inainte,zambind cu sau fara motiv,dar zambind!Fie ca lumina sub care se arata e artificiala sau nu,fie ca afara e frig el face ca seara rece sa fie cea mai calduroasa din an,face ca sentimentul predestinat serii sa fie atat de sincer iar zambetul,zambetele,sa fie impresionant de naturale.
Totusi,in urma studierii atente a doua imprimari semnificative pe doua bucati de hartie lucioasa,reiese acel gand frumos departe de uitare.Care sa fie acel parfum care da atata unicitate si rezistenta acelei reprezentari?
E noapte.Astept lumina Soarelui sa lumineze fiecare colt patruns de intuneric,sa dezghete fara a modifica calitatea a ceea ce poarta denumirea de nepretuit.Astept Luna,sa alunge norii,si sa isi etaleze splendoarea.Sa sparga sticla,sa imi intinda mana si sa ma ridice la un alt nivel,mai aproape de ea si de Soare,echilibrand balanta.
Ea a spus ce isi doreste,si stie ca atunci cand va sosi momentul,totul va dezgheta,iar ce nu a fost sa fie dat uitarii va fi,pentru ca totul e urmat de o noua zi!